Cristea Petru este un personaj al Topliței despre care se spun și în prezent multe lucruri, adevărate sau mai puțin adevărate. Unii îl consideră pe Cristea un erou, iar alții tâlhar. Un lucru este sigur: între anii 1944-1949 a trăit doar după propriile lui legi, fiind un proscris cunoscut nu numai în Toplița ci și în împrejurimi.
Cei care afirmă că a fost erou, spun că el și banda lui îi jefuiau numai pe cei bogați și îi ajutau pe cei nevoiași. Cei din categoria care susțin că a fost un tâlhar, spun întâmplări în care el a jefuit sau a bătut și oameni sărmani. Banda lui Cristea, după cum era denumită, era compusă din 8 persoane, printre care Zbanca Petru și Talpeș. Oamenii lui erau din Vâgani și Călimănel. Ei nu jefuiau numai în Toplița și în împrejurimile acesteia, există informații că și în Târgu-Mureș au jefuit o familie de bijutieri, iar în comuna Band o moară.
Între anii 1945-1946, trupele rusești au vrut să-l prindă de mai multe ori pe el oamenii lui, dar mereu au scăpat, ascunzându-se în peșterile de pe Tarnită, una dintre acestea purtând și acum denumirea de "peștera lui Cristea" de unde el putea scăpa cu ușurință, deoarece peștera avea mai multe ieșiri. Ba mai mult, după ce a omorât câțiva soldați rusi, au încetat sa-l mai urmărească. După spusele unui localnic (Kovacs A.), rusii ar fi declarat că ei nu au murit în război și acum să moară uciși de un tâlhar, mai bine să-l prindă jandarmii locali. Tot de la bătrâni am aflat că, prin anul 1946 trei jandarmi au vrut să-l prindă, dar Cristea i-a văzut cum se apropiau de pesteră. Pe doi dintre ei i-a împuscat, după care le-a dus trupurile la marginea șoselei principale iar pe unul dintre ele a pus o hârtie cu textul: "Asa pățesc cei care vor să mă prindă". În acești ani, oficialitățile locale au interzis ca haiducul Cristea și banda lui să fie găzduiți de oameni, fiind oferită și recompensă pentru cel care dă informații despre ascunzătoarea lor.
Bunicul meu Czirják Károly, mi-a povestit multe despre el. Astfel am aflat că haiducul Cristea și banda lui, în multe nopți au bătut la ușa cârciumei pe care o avea bunicul în Călimănel, unde au chefuit până-n zori. De plătit plătea mai rar, dar din spusele bunicului meu, am aflat că de multe ori seara apărea în curtea lui cu o vacă pe care i-o dădea "cadou", iar de multe ori îi aducea saci de porumb pentru animale. Bineînțeles că această "marfă" era furată de pe undeva. Tot de la bunicul meu am aflat că în anul 1945, când noua administrație aduna maghiarii ca să îi ducă la Reghin, printre care era și bunicul meu, acesta a fost eliberat datorită intervenției lui Cristea.
Pe la sfârșitul anilor '40, Cristea și Zbanca au fost prinși și condamnați la închisoare, unde au stat 10 ani. După eliberare, fiind un meșter foarte bun, lângă atelierul lui de tâmplărie a făcut un generator, antrenat de puterea apei pârâului Călimănel. În anul 1964, s-a electrocutat la atelierul lui și a fost înmormântat la Toplița.
Și în prezent circulă mai multe legende despre aurul furat și ascuns de el în peșterile de pe Tarniță. În anii '80, în aceste peșteri se mai puteau găsi multe gloanțe, dar sunt oameni care au găsit și pistoale aici, ca și în peștera de la Pietrele Roșii, în spatele Tarniței unde mai avea o ascunzătoare.
În anul 2003, a apărut despre viata lui un volum de poezii intitulat "Io Cristea haiducul" scris sub pseudonimul Ioan O Toplițanu, care nu este altul decât toplițeanul I. O. Mireșan.